Înainte să scrie
ninjutzu am scris și eu un răspuns lui Sorin, destul de piperat, deoarece ne place să ne contrăm. A intervenit însă „cel de sus” printr-o mișcare neintenționată la taste care a șters munca mea de jumătate de oră și nu am mai postat nimic în februarie. Am luat-o ca pe un semn că nu trebuie să răscolesc rahatul înspre ventilator.
Țin însă să concluzionez că la subiecte de tipul „așa se face și nu altfel” depinde mult cui te adresezi și din ce postură.
1.
Cui mă adresez eu? Scriu pentru un cerc restrâns de pasionați de scufundări pe care îi cunosc personal în marea lor majoritate plus unor posibili noi forumiști, scafandri mai puțin experimentați, cărora le-ar prinde bine, zic eu, să afle din greșelile altora. Nu mă adresez publicului larg (ca pe scubaboard.ro) care include tot felul de idioți, semidocți, oameni rău-intenționați în spatele unor pseudonime, gata să sară la scandal pentru a produce rating, bâlci, distracție de mahala. De asemeni,
nu mă adresez fanaticilor susținători ai agenției care i-a învățat să se scufunde, care nu cunosc în detaliu și alte sisteme/configurații/proceduri și care nici nu vor să gândească dincolo de marginea farfuriei lor. De aceea apreciez răspunsul de bun simț al lui ninjutzu care aduce argumentul „muscle memory”, util în situații în care timpul este critic și greșelile costă. Este genul de argument care arată că nu există doar o singură soluție și că acea soluție trebuie văzută în contextul portrivit (mă refer la contextul sistemului de pregătire DIR/GUE, IANTD, SSI, PADI, ANDI) - nu explici unor proaspăt certificați OWD de la PADI că așa și pe dincolo cu proceduri și configurații TEK.
Suntem la threadul despre rutarea furtunelor. Nu mă adresez celor cu duble și manifold, cu stage-uri, cu mixuri de gaz diferite. Aici e vorba despre
monobutelie și costum etanș. Implicit tipul de scufundări este recreațional, cu anumite limite - cum ar fi 30m adâncime, no overhead environment. Cea mai complicată configurație ține cont de ape reci (de aceea - costumul etanș), cu două valve pe monobutelie, cu două bucăți treaptă întâi.
Vorbim despre furtune (cât de lungi, unde sunt capetele, pe ce traseu, ce tip de furtun, ce culoare) dar
vorbim și despre situații cu donare de gaz (sharing) care implică 2 (
doi) oameni, nu doar unul. Fiind doi, ei trebuie să se pună de acord,
înainte de scufundare, care cine cum când în ce fel procedează. Acest aspect este de obicei ignorat, ori din necunoaștere, ori din lene, ori din prostie, ori pentru că partenerii se bizuie tacit pe același tip de configurație și antrenament. Despre procedură: nu există rețeta unică, singura infailibilă, cea mai bună. În mod sigur însă trebuie să existe din start înțelegere între cei doi cu privire la procedură. Esențială este
înțelegerea dintre ei,
cunoașterea reciprocă a echipamentului, nu culoarea galbenă de la furtun sau lungimea sa prea mare.
2.
Din ce postură mă adresez audienței?Eu nu sunt instructor, nici „course director” (cel care răspunde de conținutul manualului), nici adeptul unei singure filozofii, nici măcar nu am vasta experiență practică a altora. Sunt însă unul capabil de gândire proprie, predispus la analiză, cunoscător în detaliu al mai multor sisteme de educare în domeniul SCUBA, pot să compar și să-mi dau seama de ce e bine și mai ales
când se aplică o soluție sau alta. Există oameni care știu puțin și sunt absolut convinși de ceea ce știu, zeloși și ușor inflamabili, care iau ca atac la propria persoană orice părere opusă convingerii lor că așa e cel mai bine. Este o caracteristică a oamenilor mai erudiți să se îndoiască, să compare, să fie mai nesiguri cu privire la unicitatea unei soluții. Proștii știu una și bună. Așa și nu altfel. Ignoră contextul - soluția particulară și limitată, cunoscută de ei, o aplică indiferent de situație și, semidocți fiind, extrapolează și pentru situații nefamiliare, cum ar fi scufundările ce ar necesita o cu totul altă dotare tehnică, altă pregătire, alt antrenament.
Opus soluțiilor gândite pentru situații anume, cu aplicabilitate redusă doar la un context dat, este abordarea așa-zis holistică, chiar bună-la-toate. Oameni cu vastă experiență (exemplu: cei de la GUE) au ajuns la un acord cu privire la configurația de echipament plus setul de proceduri aferente aplicabile identic în foarte multe situații. Nu contează că soluția găsită reprezintă „overkill” pentru scufundări ușoare, gen OWD în apă caldă, limpede, la adâncime mică, fără curenți, fără pericole. Contează că antrenamentul echipei este identic, reacțiile fiecărui membru al echipei sunt identice,
previzibile, îndelung exersate, certificate corect și aplicabile identic în multe tipuri diferite de scufundare. Aici intervine „muscle memory”. În sistemul lor, furtunul lung poate fi și de 2m și de 1,5m. În peșteri îl preferă pe cel lung, la open water cu monobutelie îl preferă pe cel de 1,5m. Ideea e să nu fie mai scurt, pentru ca procedura să nu se schimbe.
Tehnica de donare și de repunere la loc a furtunului chiar nu se schimbă. Configurația arată bine, e valabilă, funcțională, procedura este clară, precisă, bine stabilită. Mai mult decât atât, configurația de echipament nu este suficientă, trebuie ca partenerii de scufundare să aplice identic, precis și eficient anumite
proceduri. Cel mai important pentru ei este „rule number one: don't dive with strokes” punând accent deosebit pe înțelegerea în cadrul echipei asupra procedurilor de urmat. O scufundare nu este „safe” dacă partenerii nu se pot bizui 100% unii pe alții. 1xGUE REC1 + 1xPADI OWD(stroke) nu dă 100%.
Să vedem și alte soluții, chiar dacă ele sunt limitate ca aplicabilitate. Hai să le arătăm limitările pentru ca să învețe și alții. Threadul mai are motive pentru a continua.
sorin wrote: in scufundarile care nu sunt overhead env. sau wreck penetration furtunul de 6ft. este inutil si chiar daunator.
Nu m-ai convins, argumentul „Normele ANDI ne invata ca...” nu ajunge.
sorin wrote:cei care au trasat normele DIR nu au avut in vedere ca multi o sa-i imite fara sa se mai gandeasca daca aceste norme le sunt utile.
Hai las-o baltă cu imitatul, mai bine dai argumente ce anume este rău și de ce. Nu
utilitatea e problema ci lipsa antrenamentului dedicat și înțelegerii
de ce se face așa.
Andrei wrote:Inca o data, nu standardele de certificare sunt problema. Problema o reprezinta scafandrul care le aplica gresit.
Hai să ne punem de acord aici asupra „adevărului”:
1. fiecare agenție, fiecare nivel de pregătire precizează limitele pregătirii, situațiile când se aplică și cum se aplică ce se învață la acel nivel. În cazul de față:
nivelul OWD, procedura air sharing.
2. fiecare instructor are propriul nivel de exigență, tolerează sau nu, insistă pe anumite aspecte sau nu, indiferent de agenție sau sistem de predare. Exemplu: Octopusul nu se tîrăște în nisip.
3. nu este bine „să ai furtune care stau anapoda care îl fac pe respectivul să arate ca un nucleu înconjurat de electroni” (citat sorin)
4. chestia cu eticheta pe furtun (stil ANDI) e o șmecherie
fără relevanță la monobutelie în cazul de față. Dacă gazul e nitrox se aplică reguli de
planificare a scufundării în primul rând.
5. nu este nevoie de două cursuri TEK pentru a ști ce trebuia să știi de la nivelul OWD cu privire la configurație (unde-i octopusul), la situații de 'out-of-air' și despre cum e procedura 'gas-sharing'.
În privința configurației de echipament, rutarea furtunelor, ar fi bine de discutat dacă soluții alternative (altele decât right post primary + wing, left post secondary + drysuit) ar fi salvat viața celor care au murit la Hemmoor în 2012. Acolo aveau furtun scurt la treapta a doua de rezervă, nimic altceva pe treapta întâi aferentă rezervei, vesta + drysuit legate la treapta întâi cea care a făcut free-flow la adâncime.
În primul posting din acest thread am oferit o soluție fix cu gândul la acest accident, cum s-ar fi putut evita. Nivelul acelor scafandri NU era TEK, ci Rec.
Oricum ar fi, atitudinea „Imi cer scuze... si nu prea” + un rânjet contravine regulii numărul unu de pe acest forum. Dar dacă șefu' vrea bâlci, bâlci să fie. Eu aș prefera respect reciproc.